5 iunie 2025 – Final de sezon la ,,Pavel Dan”! Seară ,,rotundă”, bogată, de poezie și comentarii critice, pertinente! Au citit Marius Dimcea și Floricel Bogdan, întâmpinați pozitiv, pe măsura evoluției lor evidente, de toți cei prezenți: Delia Costea, Dan Spătariu, Ramona Labici, Denis Nechifor, Marian Oprea, Alexandru Vaștag și Eugen Bunaru.
A consemnat ,,Forum studențesc”
Montaj: E.B; Foto: Delia Costea Și E.B.
Marius Dimcea
DESPRE BUNICI ȘI ALTE FIINȚE COSMICE
În spatele casei bunica taie cocoșul (I)
Poalele albe învelesc trupul
Apoi cotrințele ía baticul și opinca
Când lovește cu sapa clepsidra se cutremură
Bunicul în urma ei pune bolovani în cotăriță
Îi clădește drum pe care să se întoarcă
Bunica împletește bunicului năvoade din rîme
îl ține lângă ea precum Circe
dar bunicul stă de bună voie
Are coasă face cale
pe care bunica să pășească
Apoi merg amândoi în spatele casei
Ea are un cuțit în gură
El construiește o ladă cât să-l încapă
Bunicul mânca pita înmuiată în lapte (II)
Aveam două vaci mari și mândre
Bunicul ara pământurile călare
Brazde zdravene ca-n palme bătături zdravene
Aveam doi cai mari și mândri
Bunicul a vândut caii și vacile
Apoi a mers să doarmă puțin
până la următoarea întrupare
Bunica face mălai în țest (III)
Apoi își scoate a cincea coastă
Face cruce pe coaja neformată
Mătură tăciunii cum făcea și străbunica
și toate celelalte dinaintea ei
pune tava în cuptor
Când mălaiul e copt răstoarnă țestul
Îl scoate cu vătraiul
Spune: ,,luați mâncați trupul casei”
Apoi taie brânza și spune: ,,luați mâncați talpa casei”
Stoarce sudoarea de pe frunte într-un degetar și spune
,,luați beți truda celor care v-au hrănit
cu mălaie și v-au dat lapte sa fiți”
În ocean balenele se sinucid pe cântecele vapoarelor (IV)
Bunica a tors algele uscate
și-a făcut o coadă până-n tărâmul celălalt
a plecat să înoate cu sufletele
sirenelor zdrobite de stânci
Ca un marinar în căutarea peștelui auriu
Bunicul cutreiera farurile pământului
Când a înțeles că bunica e chiar oceanul
S-a preschimbat în nor
Așa se vor purta in veci unul pe altul
Străbunica își vede viața în umbre (V)
Pictate de soare peste pereții cuinii unde doarme
Se ridică pășește ușor spre umbre
Ca nu cumva greutatea vârstei să le sperie
Iar amintirile în desfășurare să dispară
Deschide ușa scoate capul rușinat
îl bagă înapoi în cameră
se prinde cu mâna stângă de cea dreaptă
chicotește ca un copil
În fața ochilor i se desfășoară viața
Ca o piesă de teatru văzută pe un televizor ab-negru
Uneori recunoștea personajele sau pe noi
Alteori întreba cine sunt oamenii din pereți
Cine suntem noi
Apoi a căzut într-o zi
fata din pereți și-a rupt piciorul
Umbrele și-au întors spatele
S-a uitat la propriile mâini le-a recunoscut
Țintuită la pat a privit încăperea și a recunoscut-o
Ne-a strigat pe nume pentru ultima oară
Când eram mic am cunoscut-o pe stră-străbunica (VI)
Era o femeie slabă cu baticul strămoșilor
Învăluit în jurul tâmplelor casei
Era casa însăși sub al cărei acoperiș
a legănat pătuțul a patru generații
De sub poalele stră-străbunicii au ieșit
turme de oi cirezi de vaci herghelii de cai
O arcă în care ne ascundeam toți să postim
De la rădăcini la coroană (VII)
Masă mare – masă mică
Pat mic – pat mare
Scaun mic – scaun mare
Haine mici – haine mari
Distracție – muncă
Somn – tot mai puțin somn
Trăire – amintire
Imaginație – rutină
Casă mică în poala străbunicii – casă mare
Vara la sat – morminte
Marve la păscut – mărăcini
Sălaș – mărăcini
Grădina bunicii – mărăcini
Trotuarul din fața casei – mărăcini
Drumul spre casă – mărăcini
– Atunci când îți retrăiești copilăria prin noua opțiune de imagini cronologice Google Earth –
FLORICEL BOGDAN
ultima pagină
am înțepat sute de ori
celuloza îmbâcsită de riduri cu
embrioni de cerneală
liste albastre
fragmente de săptămâni
şine de tren autostrăzi granițe
ca un pergament colonizat
într-un tur de muzee
și colecții private
degustate de critici din praf
intrigați de următoarea dată
când vor fi deranjați de mișcarea degetelor
ce se întorc în timp
să verifice dacă
amprentele au rămas la fel
stimulează aceiași nervi
nu au fost mărunțite de globulele albe
până la ultimul rând
aș vrea să scriu ca Will Toledo
versurile preferate
scrise de mine
referințe la alte versuri
scrise de alții
nu-ți pot contura pașii de dans
cocktail-ul de arome
textura moale a pielii
nuanțele umbrelor de pe zugrăveală
pânza de păianjen de pe raftul cu amintiri
firele de păr le îndes în fețe de pernă
cu propria voce
le incubez sub presiune
versurile preferate
clișeele altora
să nu mă aud printre ele
portretul artistului fațada fără voință greutate sau miez
a unui obiect static între două foi
***
când mă simt bulimic nu-mi bag degetele-n gât
îmi fac cel mai potent cui
inhalez cât pot de tare
las gustul fumului
să-mi înece stomacul
plutesc deasupra greții
pe o arcă de ciment fisurat
legănat pe brațe nemuritoare
ferit și protejat de alarme
până se pogoară sevrajul în gust de fiere
joulii de rușine detonează
lipidele și carbohidrații
reproșurile creierului
în disperată nevoie de aer proaspăt
acceptă secrețiile acide
orice pentru o clipă fără factori externi
deplin conștient și autonom
doar prin gustul de vomă
***
doliul nu începe la ultima suflare
nici când bulgării de pământ scriu deznodământul
începe de la primul pas parcurs de la groapă
și fiecare sat rămas în urmă
fără vreo certitudine că le vei revedea
când din mormanul de haine rămâne o stivă împăturită
ce nu se va mai șifona
ies în hol și încă dau muzica mai încet două trepte
deși nu mai are pe cine deranja
lumânarea poate
liniștea din camera ta reduce amplitudinea difuzorului
oricât de tare ar vibra
la o liniște nefirească
doar sunetul prafului
singurul ce mai foiește prin pat
încearcă să-ți acopere mirosul
***
rotile plăcii lui Vlad joacă ping pong în tâmple
l-a prins și pe el
îmi dau seama după țigara fumata până la unghie
și după reflexia plată a pavajului din ochii lui
nu mă miră surprinde dezamăgește sau încântă
inflexia vocii e la fel de pură
ca baloții de fân din curtea lui Petre Stoica
unde și-a câștigat diploma de enciclopedie umană
trăiesc viața în care tocmai te-ai născut
am ignorat aceleași semne de circulație
m-am julit pe același balastru
mi-am spart dinții de pietrișul
peste care pui smoală
dacă vom fi colegi la litere
și-mi vei pica sub aripă
o să memorezi toate intersecțiile din oraș
băncile de pe Bega
și nu-ți vei mai lua timp de doi ani analizele
***
muzica din Eter sună bine
doar pe paracetamol roz
cu o inimă scobită strâmb
pe mese energizante cu dextrometorfan
scrumiere din cioburi de neon
oamenii mestecă gumă
au rămas fără tutun
și întâmplări semi-memorabile de la birou
dansează sub țevile din Botanic
printre chiștoace săgetate de seringi
semințe de mac
până se ard becurile
tufișul rămâne fără frunze
cu gambele amorțite
continuă pe trotuar
trasează zebre roșii
după o seară atât de memorabilă
se târăsc în Cuib
la un ultim pahar de gin tonic
și-un plan pentru vinerea viitoare
