Articol preluat de pe site-ul Uniunii Scriitorilor:
A plecat dintre noi, după o lungă și grea suferință, prozatoarea și traducătoarea Dana Gheorghiu (Daniela Anghel). S-a născut la 25 iulie 1949, la Timişoara. A absolvit Facultatea de Filologie din Timişoara, secţia română-franceză, promoţia 1972. A activat ca jurnalistă la cotidianul „Viitorul“ din Drobeta Turnu–Severin (1972-1975) și ca Referent la Casa de Cultură a Studenţilor, Timişoara (1975-2008). A debutat literar în 1984, în revista „Orizont“, cu proza Emma-tante, iar editorial, în volumul colectiv de debut Gustul livezii (1985). A colaborat la „Orizont“, „Orient latin“, „Forum studenţesc“, „Luceafărul“, „Arhipelag“, „Semenicul“, „Banat“, „Algoritm literar“, „Arca“, „Gând românesc“, „Sintagme literare“ ş.a.. A fost realizatoarea emisiunii „Interferenţe culturale“ (1995–1997), în cadrul Studioului de Radio „Europa Nova“, Timişoara. A fost membră a Uniunii Scriitorilor din anul 2008 și membră a Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, din 2016. A activat în cadrul cenaclului Casei Universitarilor și a fost coordonatoarea cenaclurilor literare „H.G. Wells” și „Pavel Dan” ale Casei Studenților din Timișoara, precum și a revistei „Forum studențesc”. A publicat volumele: Gustul livezii (volum colectiv de debut), 1985; Întoarsă, clepsidra (proză scurtă), 1988; Timişoara 16–22 decembrie 1989 (volum colectiv de reportaje),1990; Maja desnuda (roman), 1997; Die Fabrukler (Povestiri din Fabric), 2007; Pesta (roman), 2009; Toamna, când se bat nucii (roman), 2013; Die Fabrukler (Gyárvárosi történetek), 2020, traducător: Sarány István; Colonada, roman, 2023. A tradus volumele Michel Foucault, Boala mentală şi psihologia, 2000; Didier Nordon (sub direcţia), Plictiseala — melancolie fecundă (împreună cu Lizuca Ciobanu), 2001. Pentru activitatea sa, a fost distinsă cu importante premii, între care: Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara şi al revistei „Orizont“, 1988; Premiul pentru proză, pe anul 2009, acordat de Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor etc. Prin plecarea dintre noi a Danei Ghoerghiu, pierdem o prozatoarea de mare valoare, dăruită trup și suflet promovării și afirmării scriitorilor tineri, un scriitor de o mare generozitate și delicatețe sufletească. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!
COMITETUL DE CONDUCERE AL FILILALEI TIMIȘOARA A UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
O reamintire…
Ioan T. Morar, Dana Anghel, E. Bunaru și Petronela Marineasa, la Cabana Secu. În anii 80.

Dana Anghel înmânează o diplomă la premierea Concursului de Creație Pavel Dan.

