PuȚiN înapoi la MOMENTELE SĂPTĂMÂNII (10-15 noiembrie) în Imagini și Texte
– Daniel Vighi – Lansarea cărții de debut Povestiri cu Strada Depozitului, reeditată – Ed. C.D.P.L., la B.U.V. – luni 10.11. 25. Au prezentat: Un Cristian (autorul proiectului), Lia Vighi, Viorel Marineasa, Ion Bogdan Lefter, Eugen Bunaru și Vasile Docea.
– La UVT, Timișoara Ideas Fest, primul festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic. Au participat, la recitaluri de poezie, în holul Universității: Izabela Radosevici, Marius Dimcea, Anastasia Stiegelbauer și Miruna Cotarcea. Dintre ,,veteranii” paveldaniști, s-a manifestat liric Alexandru Potcoavă.
– Tudor Crețu, în Ecuador la un emblematic Festival Internaţional de Poezie
– Joi, 13 noi. – întâlnire de cenaclu. Au citit poezie: Dan Spătariu (cu succes și urări spre mai sus…) și Alexandru Vaștag (cu observații și sugestii pe text/e; premise bune pt. evoluție)
Montaj (poze, text/e): E.B.
Foto: Izabela Radosevici; Marius Dimcea și E.B.
În drum spre Casa Studenţilor
Dan Spătariu
Femei
prietenului meu Marinel Oprea
Femei suveică ce torc
Oglinzi rădăcini
Femei fibră alint
Uși paradis
Iureș
Vis capcană
Femei telurice
Plaje turcoaz minuscule ceasuri
Femei suspin
Știu tot doresc tot
Naive plimbărețe
Importante
Femei strigăt ucigătoare de gri
Trezitoare soprane
Atente lucide lunatice
Femei mamă cu trei copii
Femei amantă cu perlă în buric
Sâni epocali
Imenși
Micuți
Lăsați
Expresivi
Naturali
Rochie strâmtă dantelă
Femei fără cercei
Fard cremă inel
Femei satin
Femei curaj ficus trandafir
Ancoră mărțișor
Milă răzbunare
Femei care spun încă o dată
Sacrificiu
O pisică trece pe luciu
Rodie vin piersică
Orgasme prelungi
Nenumărate
Imaginare adevărate
Coapse atinse
Croitorese animatoare
Femei cer femei trenă
Prințesă cerșetoare
Femei care te urmează
Căluzitoare
Goblen mătase lână
Femeie distanță speranță
Fără nume
Uitate
Înfometate alungate
Sfinte
Senzuale
Femei iertare
Tata mă iubește
Făceam temele cu tata
Duminică mergeam la baltă
Unde cântau broscuțe cu pântec portocaliu
Tata îmi spunea povești cu mașina roșie
Să adorm dupamiaza
Atunci mașina roșie a făcut o curbă periculoasă
rostea tata cu miros de bere și adormea
Tata o iubește mult pe sora mea
Am aflat că nu dorea alt copil dar mama m-a ținut.
La Mamaia tata a făcut pancreatită
m-am simțit vinovat
cu o seară înainte m-am mas… prima oară
A plecat salvarea
Cum o sa am grija de sora de mama?
Tata m-a batut când am mințit
Cureaua șuiera znap
Nu dădea tare era doar o mică corecție ruptă din cer
eu strigam mă speria
Tata a crezut în mine
Eu l-am dezamăgit
Voia să fiu șef de secție
La televizor ca și Gafencu
Tata o iubește pe mama
S-au certat rar
O singura dată i-a dat o palmă
La 17 ani mi-a spus
Duminică mergem la Muntele Mic
Inima mi-a sărit a aventură
Suntem prieteni
Am urcat pe cruce sus de tot
Brândușe violete prin zăpezi
topite băute pe nerăsuflate
Cernobâl explodase
Pe vale strigam copil-adolescent
Păsăriche! Uite Păsăriche!!!
Râdeam ca un nebun el mirat de atâta viață
Mă întrebam dacă așa se simte când ești radioactiv?
Tânăr fiind copii ziceau ca e chinez
Acum la bătrânețe Dalai Lama
Le seamană perfect grimasele arcadele gura
Ochii micuți adânci și căutătura
Tată l-a înjurat pe Dumnezeu
De o mie de ori
Dumnezeu nu s-a supărat.
Dumnezeu de ce mă ține atât?
Să îți arate ceva
Nu știu ce
Poate ceva de demult?
Mama nemuritoare a murit în corp
el s-a pocăit dar zice că nu crede
Totuși vin din America pachete
sunt și alții ca el la biserică
bătrâni rămași tăcuți cu Dumnezeu
Tata m-a învățat șah
Să îți aperi mereu piesele!
Tata m -a învățat fotbal
Șutează cu latul
Plasează mingea în colț
Și pasează!
Tata m-a învățat religie
Dumnezeu este Natura !
Am fost cu tata la primul televizor color
O finală de tenis cu Bjorn Borg
Îmi plăcea duminica așteptam să se radă
Mă lăsa să mă uit mirosea a spirt era frumos
O dată am chiulit de la ore
M-au batut împreună
El mă ținea de picioare cu capul în jos
Mama aplica ritmic repede cureaua
S-au coordonat bine nu le era ușor
M-am zbătut puțin
Apoi prin capul hipervascularizat o liniște antalgică m-a cuprins
Cine sunt ei? sunt învins?
Am călătorit o dată prin trei țări
Germania, Cehoslovacia, Ungaria
În Bratislava mama uitase o plasă cu multe cumpărături
S-au certat tare
Atunci a primit mama palma
Tata a vrut să nu fiu un orișicine
A dat mulți bani pe meditații
Am devenit cine sunt.
El dorea să fi fost frizer și un carnet de condus
Îl iubesc pe tata
Ne-a făcut sa râdem enorm
Cât Charlie Chaplin și Stan cu Bran la un loc
Ne țineam de burtă
Te rog opreste -te!
Dar urma încă un număr de clown saltimbanc
Tata făcea anchete reconstituri
a găsit lănțișorul de aur a lui sora într-o coajă de ou aruncată la ghenă
Părea imposibil
Dar cum am spus o iubea mult.
Am făcut cu tata un aeroplan
Singurul lucru creat împreună vreodată
A zburat de la etajul nouă unde locuiam
până departe la pădurice
Nu știu tu ce o să te faci la bătrânețe
Fără pensie?
În viață banii sunt cei mai importanți
dă din cap poate nu…
Proiect
Am rătăcit între îndurare și ploaie
Am copilărit mult până la bătrânețe
Lumea am împărțit- o în patru
Și în mijloc am pus o cireașă
În cadranul din stânga am lăsat de siguranță toboganul
În dreapta jos cum privești dinspre scorbură
Am pus liniștea unor mure
Sus de tot cum te uiți cu un ochi închis un nufăr
În ultimul cadran luna nouă cu ultimele ei promisiuni
Nu m-am grăbit să plec
M -am întins lângă zece nume fictive
În pulpe mi-a crescut o gladiolă săgeată
Un receptacul de puf a vibrat simplu mulțumit
Câteva femei grăbite mi-au inundat inima ca după îndrăgostire
M- am ridicat și când am văzut ca totul este exact cum am vrut
Trainic
Nu am mai spus nimic
Dansatoarea
Dansa din față corpul tău
Ca o nuia de aur încordată
Dansa corpul tău din dreapta unde ochii mei închiși
Primeau forma numelui tău
Din spate din toate părțile trupul tău nud
Sfida arcuri de cerc
Sânii împingeau tinerețea în pieptul nostru cerșetor de geometrie sacră
În loc de talie aluneca susul în jos pentru toți
Zvâcniri melodice se adăposteau în oase catifelate
Unde zvoneau ecou
Corpul tău nuia de aur se arcuia ca și cum numai asta știa el să facă
Vibra lângă tine căldura inversată
Molecule de corp molecule de aer
Șapte demoni au sărit afară
Zece îngeri intrând chiar atunci
Stringuri lunatice
Atingeau pielea albă plină de buze
Urme ale unor săruturi uitate peste noapte
Sau lăsate intenționat ca să se întoarcă după ele ca la adăptat
Recuperate silitor la ora răsăritului
Canonul iubiților
Trupul tău oprit dansa mai departe în nemișcare
Nuia de aur mângâind sălbatic tăcut neliniștea orbitoare
Calcule
Iei o idee
Când o auzi îi spui pe nume
Îti dă un cuvânt
Te pui să îl crezi
Nu o dată ci de șapte ori câte șapte
Rezultă greutatea bobului de muștar
Iei cuvântul
Să zicem prin reducere la absurd
Poezie
Cauți numitorul comun cu tine
Închizi paranteza niciodată deschisă
Și reflectezi
Cuvântul devine material
Îl lași o vreme deoparte este încă inform
Scoți radical din sufletul tău
Închizi acolada
Ridici tot ce ai găsit la cub
Fiind însă prea sus
Ai nevoie acum de o scară la care imediat ce te- ai gândit a devenit noul cuvânt
Crezi în el
Nu o dată
Ci de șapte ori câte șapte
Între timp cuvântul poezie a prins formă
Îl iei cu atenție
Aștepți să se facă și cuvântul scară pe care
Când este gata
O sprijini de un copac auzit deja de altcineva
Iei poezia în brațul tău cel mai de sus și urci
Două poeme
de Alexandru Vaștag
Simfonia Căderii
Ascultă, timpul se frânge în aerul ce respiră,
Îngerii cad ca niste cristale topite,
Fragmentele lor luminează neonul spart al nopților fără lună,
Aripile lor se încolăcesc în jurul coloanelor ca niște șerpi de argint
Și fiecare bătaie a inimii lor vibrează în tâmplele tale
Ca un toboșar invizibil care îți zguduie plămânii.
Un urlet creează o simfonie,
Un sunet te mușcă, răscolește praful,
parfumul lumânărilor, aburul cafelei
Fiecare vibrație devine o atingere,
O urmă.
Privește, pardoseala nu mai e marmură
Ci un râu de mercur și oglinzi care pulsează,
Fiecare reflexie e un ochi care vede în tine
Un aer ținut în captivitate atât de rece
Ca zăpada în decembrie.
Vitraliile se desfac în valuri ce ard retina,
În stropi de lumină, în săgeţi care străpung timpul,
Simți cum orice fibră a trupului se transformă în corzile
Unui instrument invizibil care cântă durerea, extazul
Și frica în același timp.
Îngerii se contractă în aer, se întind ca pulberea stelară,
Demonii dansează între noi, șoapte și râsete,
Un parfum al frunzelor uscate, al cearșafurilor ude și al fumului dens
Traversează încăperea prin fiecare crăpătură,
Lasă reziduri ca un nor până pe coridor.
Aerul lichid alunecă pe coaste,
Fiecare pas devine clipă, devine o explozie,
Nu mai ești doar un martor
Ci un membru al cultului,
Un organism viu în care timpul, lumina,
Fumul și sunetul sunt sângele.
Un moment în care lumea întreagă se oprește,
O tăcere care zguduie, care arde, care devine formă,
Și în care tu înțelegi – fără cuvinte, fără timp –
Că ai fost martorul unei simfonii în care viața și moartea,
Îngerii și demonii,
Lumina și întunericul
Se contopesc într-un singur corp care respiră.
Ecoul neștiut
Noaptea se așterne grea peste oraș,
Umbrele cad pe străzi pustii,
Un sunet se rupe, pierdut,
nu îl aude nimeni.
Clădirile tac, pereții ascultă,
Ecoul nu se oprește.
Se lovește de ziduri,
Se pierde în gol,
Rămâne în mine.
Aer cu mireasmă de ploaie și cenușă,
Corbii râd în tăcere,
Pădurea plânge sub ploaie,
Eu, doar, alerg prin întuneric.
Mă ține treaz,
În solitudine și tăcere,
Ecoul neștiut,
invizibil și nemărginit.
ANUNȚ!
Joi, 27 noiembrie, ora 19.00, vor citi poezie: Vlad Ciurescu și Octavian Hrițcu
Vă invităm să participați!
