15 ianuarie 1850- 15 iunie 1989
„A vorbi despre Mihai Eminescu e ca și cum ai strigaîntr-o peșteră uriașă numele unei stele.” (Tudor Arghezi)
Tudor Arghezi, copil fiind, l-a zărit pe stradă pe Mihai Eminescu: ,,Mă numesc unul din oamenii în viață care l-au văzut pe Eminescu în carne și oase. L-am zărit pe Calea Victoriei. Trecea prin public un om grăbit, fără să ocolească, impetuos. «Uite-l pe Eminescu!», a spus cineva, cu un glas pe care-l țiu minte.”
George Calinescu despre Mihai Eminescu : ,,Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în depărtari, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”
Glossă
Vreme trece vreme vine
Toate-s vechi și nouă toate
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate
Nu spera și nu ai teamă
Ce e val ca valul trece
De te-ndeamnă de te cheamă
Tu rămâi la toate rece
Multe trec pe dinainte
În auz ne sună multe
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte
Tu așează-te deoparte
Regăsindu-te pe tine
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece vreme vine
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul și pe patru
Totuși tu ghici-vei chipu-i
Și de plânge de se ceartă
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine
Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate
Căci acelorași mijloace
Se supun câte există
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă
Alte măști aceeași piesă
Alte guri aceeași gamă
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă
Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte
Te-or întrece nătărăii
De ai fi cu stea în frunte
Teamă n-ai căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece
Nu te prinde lor tovarăș
Ce e val ca valul trece
Cu un cântec de sirenă
Lumea-ntinde lucii mreje
Ca să schimbe-actorii-n scenă
Te momește în vârteje
Tu pe-alături te strecoară
Nu băga nici chiar de seamă
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă de te cheamă
De te-ating să feri în laturi
De hulesc să taci din gură
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi
Dacă știi a lor măsură
Zică toți ce vor să zică
Treacă-n lume cine-o trece
Ca să nu-ndrăgești nimică
Tu rămâi la toate rece
Tu rămâi la toate rece
De te-ndeamnă de te cheamă
Ce e val ca valul trece
Nu spera și nu ai teamă
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine
Toate-s vechi și nouă toate
Vreme trece vreme vine
Criticilor mei
Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.
E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
Dar când inima-ți frământă
Doruri vii și patimi multe,
Ș-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,
Ca și flori în poarta vieții,
Bat la porțile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veșmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecătorii,
Nendurații ochi de gheață?
Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?
Critici voi, cu flori deșerte,
Care roade n-ați adus –
E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai de spus.
La steaua
La steaua care-a rãsãrit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii sã ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.
MONTAJ (selecție – poză, texte, poezii): E.B.
