fiecare dimineaţă începe cu Doamne-Dumnezeule
o traumă ca prima zi de lucru după sărbătorile de iarnă

de departe se vede oraşul lui
se-mpinge dintotdeauna în oraşul meu
îl duce tot mai la margine de ţară

deasupra capului sunt ciorile negre
ca nişe gânduri de suicid
şi oamenii au început să vorbească singuri pe stradă

un cântec spune ,,vino Doamne”

în faţa mea trotuarul întins
ca o gumă de mestecat

oraşul ăsta-i a doua mea piele
îmi strânge carnea la un loc

1 comments
0 likes
Prev post: sculpturaNext post: FESTIVITATEA DE PREMIERE

Related posts

Comments

  • Moni Stănilă

    22 iunie 2009 at 13:47
    Reply

    eliana, e bun poemul asta. ca de obicei o introducere in cotidian, a resemnare. as renunta totusi la penultimul distih ca sa il eliberez putin, ca […] Read Moreeliana, e bun poemul asta. ca de obicei o introducere in cotidian, a resemnare. as renunta totusi la penultimul distih ca sa il eliberez putin, ca sa fie mai putin incarcat. Si ti-as mai recomanda, daca crezi ca e ok, sa renunti la "dintotdeauna" din strofa a doua in rest, bravo si bine ai revenit pe blog! Read Less

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *