fiecare dimineaţă începe cu Doamne-Dumnezeule
o traumă ca prima zi de lucru după sărbătorile de iarnă
de departe se vede oraşul lui
se-mpinge dintotdeauna în oraşul meu
îl duce tot mai la margine de ţară
deasupra capului sunt ciorile negre
ca nişe gânduri de suicid
şi oamenii au început să vorbească singuri pe stradă
un cântec spune ,,vino Doamne”
în faţa mea trotuarul întins
ca o gumă de mestecat
oraşul ăsta-i a doua mea piele
îmi strânge carnea la un loc
Comments
Moni Stănilă
eliana, e bun poemul asta. ca de obicei o introducere in cotidian, a resemnare. as renunta totusi la penultimul distih ca sa il eliberez putin, ca […] Read Moreeliana, e bun poemul asta. ca de obicei o introducere in cotidian, a resemnare. as renunta totusi la penultimul distih ca sa il eliberez putin, ca sa fie mai putin incarcat. Si ti-as mai recomanda, daca crezi ca e ok, sa renunti la "dintotdeauna" din strofa a doua in rest, bravo si bine ai revenit pe blog! Read Less