Imagini și poezie din seara de Cenaclu, 12 februarie. Protagoniști: Giorgiana Crăciun și Floricel Bogdan.
Montaj: E.B.
Foto: Dan Spătariu, E.B.
12 Februarie 2026
Giorgiana-Mihaela Crăciun
Coabitare
vă spun buona mattina din blocul gri
susținut de săli de jocuri
și case de schimb valutar,
piese de rezistență în zile nenorocite
intrări cu baloane
sărbătorind
disperarea oamenilor care intră
și a morților care ies
urci treptele-beton spre coridoare bifurcate
uși improvizate dau în bucătării-hol
butelii la +35 de grade, oameni în cuptor
camere păzite de perdele și găleți
aerul condiționat de la 5
o să cadă pe bărbatul de la 2
vecinii scapă de tine
după ce prăjești pește
și te scalzi în baie de soare
în bloc e viață
copii care mănâncă problemele părinților
pisici urcate pe frigidere
miros de fum
de la plăci de păr
și prelungitoare vopsite
e atât de cald
și începi să te sufoci
Indiferență
BVB 3,TM,
Institutul Național de Sănătate Publică
Centrul Regional din Timișoara
e în moarte clinică
gata-gata
să își dea ultimul suflu
mă așez în fața lui
văd zidurile cum se decojesc
se sparg ferestrele
i-aș aduce paracetamol
să își revină
fiindcă nu contează ce îl macină
lăcomia sau timpul
comprimatul mereu ajută
aș fi venit acum 10 ani
cu paracetamol, preventiv
poate nu ar fi stat acum
în fața mea
bolnav
Ulei de păr ecologic
picnic nocturn cu mama pe bancă
telefoane la soră-sa, plânge
telefoane la adăpost, linie ocupată
fetele ei beau ceai de tonomat
roz, ca râmele prinse vara
ținute captive în cutii de chibrituri
pentru dimineți la pescuit
apelează din nou…
„vă rugăm așteptați
linie ocupată
veți fi preluată în cel mai scurt timp”
-De o ambulanță, în pana mea!
fetele înfulecă niște cartofi reci și uleioși
pun mâinile pe părul păpușii
îl aranjează meticulos
cu grijă și grăsime
egalitate din naștere
pentru
bărbați
copaci
pisici
trotuare
creioane cerate
și femei
ați plecat
se deschide uşa
cu vederea cuierului
fără vestă, fără pungi
suporturi de sticlă lipicioase
cresc în cutii
printre arcuri
aştept să-mi spuneţi
de fiecare consătean pierdut
ochii alunecă
un borcan de compot
apa din fântână
trei carpete cu ace
un ceas în repaus
și voi.
mă desprind
apăs podelele
o fereastră spre flori
scară sprijinită-n sârme
țin de clanță.
ochii închişi
vi-i așez în palmă
şi închid uşa
să rămâneţi.
Trebuie
tata nu are cameră, deși e fotograf
amator de artă statică
lumini scurse din perdele,
furnici inerte, insecticid
cești cu buza subțire, ciobite
„poate nu trebuia să…”
metalul reclamelor e intruziv
îmi segmentează buricele degetelor.
totuși, iarna e mai cald cu mănuși
tata se sprijină
furnicăturile-i cuprind femurul
și-mi spune
Dumnezeu consideră că nu toată lumea
trebuie să…
Cade.
Masa noastră
iau prânzul cu tata
pe masa noastră de lemn,
cu boabe de cafea
împrăștiate
cu tarhon uscat
la soare
napolitane vărsate,
turtă dulce
luată din piață
la prânzul cu tata
scaunele sunt departe
farfuriile înflorate
tăcerile prelungi,
e zgomot de mașini
pe stradă
și în noi
Mulți nasturi și ceva iubire
de 3 săptămâni stau pe pleoapa tatălui meu
și nu știe cine sunt
își scoate pe rând mâinile din buzunare
aprinde o țigară
mă privește
înțelege animalic ce are în față
ar vrea să fie uman
să-mi arunce pâine
să-mi potolească foamea de el,
de prezent
își rupe nasturii cămășii
îi aruncă, îi ia din nou în mâini
îi transformă în blândețe
în farfurii cu flori
în seri în care ne vorbim
eu îmi scot ochii și cu mâna întinsă
îi las să cadă în golul dintre noi
Poezie Creative Writing
am făcut duș, un lux
mă întreb dacă e momentul
să cer în scris
moralitate și empatie
creșterea echilibrului de puteri
fiindcă nu toți au apă caldă,
pardon, apă
și nu poți numi copilărie
10 ore de muncă
umilință și abuz
aceleași haine
pentru 3 generații
vă cer acum în scris
o altă lume
mai roz, mai blândă
inteligență emoțională
și nativă
unde se vede că
și fericirea avea copii*
și oamenii emoții
Floricel Bogdan
moment sapolskian
ce este mai straniu
anticiparea unui vis sau desfășurarea lui 1:1
realizarea că din punct de vedere chimic
nu vei mai simți acel nivel de euforie
nici când îți vei ține primul născut
scâncetul provoacă paranoia
ca lumina hotei hașurată-n fum
și demontarea ultimului strat de autonomie
tragi o linie a cunoașterii
și realizezi că nu te judeca nimeni
intelectualizare și-un nivel de critică
ce depășește conștiința
pui cap la cap ultimul minut ultima zi
până ajungi la tribul care ți-a sculptat genele
cum simți căldura și intensitatea culorilor
paharele de apă mișcarea intestinelor
dispare dualitatea corp spirit
ești o matrice un set de instrucțiuni
vârful unui sinus
mai rămâne oscilația amplitudinii
să visezi în detaliu acest moment
ultima instanță a conștiinței
nu am simțit imposibilitatea când am
înotat în formol să stârnesc rechinul
am ciocnit pereții de sticlă și i-am amintit de putrefacție
prețul cartilajelor salinitatea microplasticului
dar nu a perceput o minte vie
gesturi și concepte aerobe
doar a stins ecranul
au rămas salteaua oglinda cănile
ce va rămâne după mine în aceeași poziție
cu vagi amprente de doliu
și pânze de fantezie despre ultima instanță
să-mi puneți în costum cutiuța metalică de pe dulap
nu o deschideți
scriu ce conține pentru a nu stârni curiozități
o țigară și o prinzătoare de păr roz
de ce le iau
nu știu
dovadă arheologică
o poveste semi memorabilia într-un seminar peste 300 de ani
poate mi se va mișca maxilarul
demult pierdut sau ros de carii
când vor aminti de aceasta
deasupra craniului fisurat
speranța că le voi înapoia
nu sunt actor și-n iad
nu sunt becuri sau ceilalți
e doar prăbușirea conștiinței
care parafrazează părți din testament
și dacă vor fi urmate cu strictețe
тетраграмматон
prin cuburi de gheață
îți văd urmele roșii de coșuri
cum reapăreau deodată cu anxietatea și
supresia poftei de mâncare
singura formă de self-harm pe care o tolerai
pentru că nu lasă urme
coroana împletită din fire de grâu copt
încărcate cu micelii verzi de ergotină
templul eleusian
unde filozofi îmbătați cu dietilamidă
elaborau concepte noi
frumusețe
codependență tragedie
creștinii sculptau cruci
în marmura închinată afirmării vieții
spuneau că zeii grecilor sunt demoni și
ademenesc cu estetica și înțelepciunea lor
în neantul gheenei
poate într-un fel aveau dreptate
îmi amintesc dimineața de august în care m-am trezit brusc
după 3 ore de somn 25000 de pași
două județe un balcon îmbibat în
lumini artificiale acrilicul serii
unde fierbeam la foc mic
deoarece
sub pătura moale a subconștientului
nu te puteam împleti
aburii îmi tăiau respirația
nu a fost singura în care mă trezeam înaintea alarmei
parcursul zilei de 17
un verset pentru fiecare oră
mitologie rămasă fără clocot
emisfera nu mai stă să pocnească
ai luat focul în nord
i-ai lăsat fără zăpadă
ai înlocuit-o cu insomnia
voi confia norii într-o replică a
tăblițelor de pe sinai
legile lui hammurabi
într-un maraton ascetic
40 de zile fără somn
până când amnezia va topi monoliții și idolii
și tetragrammatonul va deveni o banalitate
topit în aburul rugilor șoptite
bucată de marmură vandalizată
altar îngropat
rouă de august
rece
somn liniștit
***
bogdan oprește-te
nu ești într-un film de Safdie
balansul șubred pe bicicletă
nu este capturat într-un unghi
creator de tensiune-n scenă
ce-ți va influența viața semnificativ
nu ești urmărit de o echipă de producție
sau de poliție oricât de tare
seamănă reflecțiile a girofar sau
echipament cinematografic
muzica pe care o asculți îți provoacă anxietate
nu mai e nimeni pe străzi
motanul craniu negru
nu stă în fața sinagogii
ca motiv visual
ești stresat într-o zi tensionată politic
și-ți faci griji că n-o să fii funcțional mâine
ești un simplu organism la juma de normă
ce se-nvârte confuz prin oraș
trasezi forme prea vagi pentru a fi clasificate
de vreun regizor jandarm sau inginer
fluviu static
am prizat uraniu
radiațiile mi-au calmat durerea de cap
au înlocuit fierul și plasticul din scaun
cu petale de corcoduș
polen și aripi de viespi
oasele cu partituri pentru instrumente de suflat
pășesc pe hârtii proaspete
imprim cerneală în rândurile de gresie
mobilierul cuptorul cu microunde
metri cubi de poezie
scânduri fundație
file de volum aruncate pe Dunăre
atomi de oxigen explodează
reacții lanț sateliți reci
plutesc pe un fluviu static
fără gravitație sau undă de lumină
pe lentila unui telescop
ce nu poate observa detaliile
valsul epitetelor
miedul quasar
camera unde ceasurile au rămas fără baterie
ambalajele fără capsule
pielea fără senzații
doar picături de miere
și esență de petrol
***
nu știu cum te cheamă dar
văd iconostasul unde-ți apleci capul
așternuturi cu molii
coji de mandarină
pictura barocă unde prismele căprui zugrăvesc lumini nevrotice
narcise presate sub ecleziast
inele din retină cataractică
rama lăcuită cu rimel lemnul
încins structura carbonului
ace pe noptiera din teancuri de cărți
ulei de argan
perna ștearsă de clor rezemată
de peretele care-ți umbrește tenul
Creative Writing
iar a venit bruma-n martie
a accidentat bobocii
florile vor ieși c-un număr impar de petale
fructele doar coajă și sâmbure
și de-abia am scăpat de deficit în vitamine
mai rămân cu cearcăne o vreme
pomii de pe bega doar cu frunze
mai puțini fotografi sau cupluri de adolescenți
și fericirea avea copii*
ieșeau duminica cu bicicletele
ghidau polenizarea parcului
culorile puilor de egretă
dar au sistemul imunitar șubred
privesc prin ecran flora
șuvițele fericirii s-au rărit
și au încărunțit în melancolie
și fericirea avea copii* – Vers dintr-o poezie de Aurel Dumitrașcu
