La Bastion! O reîntâlnire

Cu o săptămână în urmă, vineri, 26 februarie, Cenaclul ,,Pavel Dan” s-a mutat la Bastion! Mai exact, la Secția de Artă, ,,Deliu Petroiu”, a Bibliotecii Județene ,,Sorin Titel”. Doar pentru o seară… E drept, una specială. O seară de poezie în memoria Marianei Gunță la un an de la plecarea dintre noi. Au citit: Anastasia Coste și Alina Dumitrescu. Moderator: E. B. Dincolo de momentul inerent de tristețe, seara a fost specială, nu mai puțin prin ocazia și, (totuși), bucuria revederii, a reîntâlnirii directe, față către față…. Firește, a fost o întâlnire a … fețelor mascate și, oricum, cu o participare mai redusă. Motivele e inutil să le amintim. Una peste alta, cei prezenți s-au bucurat și pentru spațiul inedit al întâlnirii, acela într-o  ambianța prietenoasă, la rândul ei artistică, lectura poeziilor găsindu-și replica …vizuală în universul multicolor al tablourilor de pe simeze.

Poeziile lecturate au provocat discuții aplicate, incitante, nu lipsite de intervenții pe texte și accente critice, per ansamblu, aprecierile unanime relevând, prin raportare la lecturile anterioare, o evoluție certă a ambelor poete. Desigur, în formule poetice distincte. Au cuvântat: Maria Galde, Alex G., Alexandru Higyed, Arnold Schlachter, Marian Oprea, E. B. și, bineînțeles, în final, cele două protagoniste. A plecat mai devreme, din motive …obiective, neavând timp să se exprime, poeta Amalia Brăescu. Seara s-a încheiat cu speranța revenirii la normalitatea vieții, cea dinainte de izbucnirea pandemiei, dar și cu invitația d-nei bibliotecare, Laura Constantin, distinsa amfitrioană a întâlnirii, de-a reedita, în viitorul apropiat, o astfel de seară, în care poezia și arta vizuală să-și îngemăneze mesajul. Mesajele.

                                                                                                                        Eugen Bunaru

Poeme de ANASTASIA COSTE

Nea Vrasna

De ce te temi?

să uiți

să fii uitat

bărci în lumini roșiatice

trasează limite,

presară dorințe și mor.

lumina lunii

formează clepsidre în mare

și tot ce-a fost viață

se stinge în pâlpâiri de valuri.

ecouri în lateral

străbat negrul lichid

câți ani ne dați

până vom forma și noi clepsidre

printre buruieni?

Nea Vrasna II

luna în gradient

trece prin nori ca scrisoarea

care nu a mai ajuns la tine

sunt înconjurată de munți și umbrele

mi-am scos chitara pe nisip

luminile dansează pe valuri

ziua e fierbinte aici

în mijlocul agorei miroase a tămâie

de candelabre atârnă ouă de struț

apoi marea devine roz

săpunul cu bubblegum spală sarea

în larg se-ntrec delfini

e-atât de simplu

să ajungi la capătul universului

și să privești în jos

te port

crucea mea

și crucea ta

au devenit mai grele

aleea cu cireși s-a risipit

nu mai culeg frunze

nu mai dau bună ziua

crucile sunt grele

pentru că acum

mâinile noastre

se țin una pe alta


Tanti M.

pământ umed

se lipește de talpa cizmei –

acum sunt amândoi înăuntru,

înconjurați de nume nemțești. 

marmură vintage și flori,

cu sau fără fotografii

un corp frumos 

– 92 de ani –

care a iubit viața 

cu cât trăim mai mult,

numele pentru care ne rugăm

se înmulțesc. 

a închis ochii de o săptămână 

înainte să plece, le-a privit

cu o lacrimă în semn de adio.

Candelă pentru Victoria

Victoria a plecat brusc dintre noi.

Au dus-o la spital 

și nu s-a mai întors. 

Ne întâlneam uneori sâmbătă seara

după vecernie, la același duhovnic.

Avea 51 de ani,

fără copii, deși își dorea,

folosea tuș negru, 

i se spunea Dana,

nu mai știu de ce… 

Înainte să plec, am așteptat o clipă

întuneric și liniște

În dreapta mea ardeau candele

cu aceeași energie

ca atunci când le aprind 

pentru străbunicii pe care

nu i-am întâlnit niciodată. 

Erau ei și alții,

sufletele celor adormiți –

candele care continuă să ardă

când catedralele se închid.

Poeme de ALINA DUMITRESCU

buzele mele acre

stăteau nemișcate în blana pisoiului

în cameră încăpea frigul ca într-un bol cu cini minis

crăciunul ăsta n-o să mai avem brad

o să-i duc vecinei cu schizofrenie paranoidă de la parter niște piftii și

suc

iar fostului meu prieten o să-i scriu o

scrisoare

pe care o să i-o trimit prin fan curier și o să mă rog să n-o primească decât după sărbători

la mulți ani alina

mi-am luat haina de blană și am ieșit pe balcon

în frig orașul arăta ca un lagăr

vagabonzii

niște antilope anemice

împărțindu-și cutii de carton colorat pe

trotuare

atunci au venit și mi-au cerut o țigară

au mai rămas două felii de tort și înăuntru frigul curgea peste

tot

era ca un castel de înghețată în mâinile noastre

coapte

de îngeri cu descrieri neterminate în feed

cu urme de scrum în colțul gurii care

seara se roagă pentru amanți și pentru gura lumii să vină dracii călare să ne fure

frica

era beznă când am țipat la el pe eugeniu de savoya

și trupele de jandarmi treceau pe lângă noi cu urechile sculate prin șepci

și strada se căsca și numai între coastele mele se derula

lupta

cu atâția din ei și cu atât de puțin din mine

deasupra

luna se holba la noi ca la un desen animat

ascuns

sub maldărul de paltoane un pui de om mușcă din liniște

capul îi atârnă afară din plușul paltoanelor îi scapă un țipăt apoi

adoarme

un țânțar îi încalecă pielea se rotește de câteva ori în jurul unghiilor soarbe din cuticule

ca iisus din graal

apoi încă un țipăt și aripile i se împrăștie în aer

ca un cap dezosat așteptând

crematoriul

lovindu-se bezmetică de pereți

ca într-o colivie de jucărie prea mică și prea

ieftină

o simțeam înăuntru agitându-se și mugind ca o mamă tânără lăsată singură la

naștere

m-am oprit fix în fața statuii cu pelerină de superman

cu un picior în față desenam pe asfalt un s.o.s.

invizibil

și tot desenam și tot desenam și ei treceau pe lângă noi și se prefăceau că nu ne aud

claxoanele și neoanele ne făceau surzi și palizi

vorbeam atât de tare încât am început să ard

știu că te-ai uitat la mine fără să spui un cuvânt

te-am înjurat pe engleză și am luat-o înainte prin parcarea de la kaufland

fără să mă uit înapoi

te-ai oprit în stație și ai început să plângi

erai noul orfan din maternitate

gâlgâiam

cu pumnii lipiți de pleoape îmi doream să

plec

și tu să vii cu mine pentru că voiai nu pentru că plecam

să țopăim împreună printre chiștoacele din daciei să râgâim de la bere să urinăm în fața

bisericii

însă tu ai rămas pe loc

sisif nenorocit

ca un cor de aplauze la propria înmormântare

te-ai urcat în uber

cu sughițurile pitite sub

limbă

după șase ani de luptă

în care i-am mințit spunându-le că mi-a intrat ceva în

ochi

și că mă spălam cu apă fierbinte de la robinet ca să pot să scot

mizeria

nu știu să mint și ei profită de asta

n-a mai venit ca altădată

cu clopoțeii la gât și urmele de tutun pe

limbă

au crăpat vițeii în grajduri lăptăriile poartă doliu

niciodată n-am simțit mai puternic

frigul

îmi ating burta cu frica unui copil care își atinge pentru prima dată sexul

am o bere la frigider în compartimentul din dreapta lângă roșiile

cherry și cașcavalul afumat de la unchiașu

mi-a intrat în zeamă ca fagurii în corsetul

silviei

se termină emisiunea vecinul de jos își înjură fiica și umbrele pătează

dinții

ca sângele fals de halloween 

o catapultă cu arcul crăpat

cântărește cât cutia ta

toracică

trage-mă tare

tremură mai încet

și zgarda cățelului cu labe de pelican

se bombează ca stomacul gravidelor din

odobescu

în 24 seara suntem atenți și cuminți sorcova vesela scrâșnim toți în

cor

bunica dezvelește capul tata taie târtița mama mușcă din

măduvă

ne acoperă urletele o cămașă cu guler bleumarin

și

niște

nasturi groși ca pieptul de

melc

așază-te

coborâm ca niște crabi cartofili

pe scara de incendiu

palmele stau întinse ca beteala în burțile

mieilor

dacă tabitha n-ar fi salvat manuscrisele

noi doi nu ne-am fi cunoscut

am fi trăit toată viața ca niște gemeni-șopârlă

inhalând umbrele ca astmaticii păgâni

încălzindu-ne frunțile ca un duș după o noapte de

club

în fiecare zi cumpăram renașterea și mă uitam să văd dacă a murit vreun părinte

mă gândeam că e o binecuvântare

să știm că toți vom muri de boala asta

de boala de a fi părinte

era o ușurare că nu suntem singuri în răul nostru

exact ca atunci când te spovedești la biserică și răul se transmite mai departe

ca hiv-ul din floare în

floare

dacă tabitha n-ar fi salvat manuscrisele

noi doi nu ne-am fi cunoscut

pe peron la obor mi-ai dat un orbit și mi-ai spus că îți place cum mi-am făcut

părul

eram amândoi grași 76 de kile și foarte bronzați

vara se târa prin noi cu mânecile suflecate și subsuorile lăbărțate

am început să vorbim despre art nouveau mi-ai prins încheietura și ai mușcat-o

cu încrederea unui puști îndrăgostit pentru prima dată de profa lui de

mate

în spatele nostru

copii cu pielea verde

încruntându-se a dragoste

își căutau părinții

sărind în creierii bordurilor ca niște ticuri nervoase

ținând de cordonul ombilical ca de ultimul clișeu din

adolescență

0 comments
0 likes
Prev post: Semnal!Next post: LIRISMOGRAF 2021

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *