Nu-i să-mi vezi cuvintele că se se rup unele-n
altele- printre piese de şah- trecerea de soare
pe geam şi tipsiile cu aburi contagioşi râd lângă
priză.
Râzi lângă priză cu degetele subţiate (o ceară
cum avioanele lasă când greşesc) – plăcinta cu
varză nu-i de dulce, focul din iarnă să ţi-l aşeze
pe genunchi.
De-i să râzi, râzi, seara-i pe ducă. Face cu
mâna veselor punţi pe stele. Râzi că ne-am pus
albaştri la suspinul puiului de liliac,
să ne-ntoarcem cuvintele din rewindul găurilor
săpate în stâncă.
Se-ascultă mirarea şi turnul: nu-s cuvintele să
îţi spună pe cine înţeleg mai bine dintre un pion
şi un rege.