Poezia Merge mai departe!
Motto:
,,Odată am știut să zbor, odată,
Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte”
Adrian Popescu (din poemul Arsură, volum Umbria, 1971)
Joi, 1 octombrie, seară de cenaclu. S-a dat startul cu felicitări și aplauze pentru Giorgiana Crăciun. Prietenii știu de ce… Să revenim. O seară de poezie, o seară plină, rotundă, ce s-a prelungit până după ora 22.00. În pofida decibelilor, (penetrând dinspre subsol, unde o formație rock își exersa repertoriul…), se poate rezuma, fără ezitări și fără concesii, că a fost o întâlnire reușită de lucru, (cum s-ar zice…), amintind de timpurile bune ale cenaclului: o seară generoasă în poezie, în comentarii & dezbateri pertinente, la obiect. Cu observații critice, deloc convenționale, cu exemplificări pe texte, trăgând o linie, aprecierile, la adresa autorilor și a celor două grupaje de poeme propuse, au fost preponderent pozitive. Protagoniști: Ramona Labici și Dan Spătariu.
Și-au exprimat opiniile (într-o enumerare aleatorie): Izabela Radosevici, Mihaela Farcaș, Marius Dimcea, Giorgiana Crăciun, Lorena-Gabriela Vasile, Carina Braina, Meda Vincze, Izabel Caraghiaur, Rareș Ispas, Octavian Hrițcu și Eugen B., moderatorul întâlnirii. Conform tradiției, cuvintele de final, le-au aparținut celor doi autori, care, aducând unele explicitări textelor citite, s-au declarat… de acord cu feedbackul primit.
Sigur, nu trebuie omisă nici prezența cățelușei Zeea, care i-a ascultat pe toți cu multă răbdare și înțelepciune, suportând, totodată, cu stoicism, intruziunea ,,muzicală” amintită mai sus. Poate și grație Zilei Mondiale a Animalelor, ce urma să fie aniversată peste doar 3 zile. Zi de Sărbătoare a Sfântului Francisc de Assisi, patronul spiritual al animalelor.
A consemnat Forum studențesc
Montaj (text, poze) : E. Bunaru
Foto: Izabela Radosevici, Ramona Labici, Marius Dimcea, E.B.
Joi, 22 octombrie, vor citi poezie:
Carina Braina și Lorena-Gabriela Vasile
Moderator : Eugen Bunaru
Ramona Labici
în alb
adidași albi ca iaurtul
împânzesc orașul
în cazeină de pași
ca și cum dimineața
s-ar fi îmbrăcat în mireasă
și ar merge singură
printre claxoane
o gălăgie elastică
se întinde între semafoare
unde roșul oprește
un gând monocrom
orașul se lasă purtat
cu talpa ochiului
albul se vrea japonez
în noaptea care se lasă peste oraș
ca o coroană de flori
când mergi fără adidași
pe un drum nou
ce seamănă a întoarcere
energetică
decojesc zile secetoase
între un drum la Lidl
și norii care nu trăiesc
la televizor Cernavodă
închis pentru revizie
prezentatoarea te privește
cu ochi de uraniu
cuvintele îi curg
ca un duș prea fierbinte
pentru umerii încăperii
în bloc liftul merge
fără să ajungă undeva
apoi blackout
orașul își pierde vocea
țevile bolborosesc
ape fără curgere
plămânul își ia o pauză
totul stă pe loc
doar câțiva cai
desigur verzi
galopează prin pereți
ca niște copii
care nu se tem
de întuneric
pe șezlong
sunt acasă
pe șezlongul din curte
și mi-e dor de mare
de lumina care sare
pe umeri
pe gânduri
ce nu vor fi postate
pe insta
sunt acasă
vântul îmi desface părul
ca pe un story
iau forma unui castel de nisip
de unică folosință
soarele mă ține în palmă
mă descalță de orice atașament
ce m-a strâns vreodată
pe șezlong
învăț să fiu nemișcată
ca și cum aștept ceva
ce vine doar în valuri
inspirația
o strigare lichidă
către un țărm unde nisipul
devine transcendență
sunt acasă și mi-e dor
de cea care aș fi la mare
castanii
în acele toamne
castanii țineau
pământul pe ramuri
o liniște subțire
ne tăia aroganța
și vorbeam mai puțin
totul părea simplu
dulcele nu cerea nimic
nici măcar o linguriță
care să-l măsoare
apoi au venit doctorii
au privit și au spus
castanii sunt bolnavi
de atunci mi-e foame
de zile în care
nu se anunță nimic grav
și totuși pe dedesubt
pământul își face treaba:
își pune răbdarea în castane
deși tot mai puține
ca și cum toamna
e felul lor
de a aduce zile bune
cu coajă lucioasă
în care nu dispare
ce se împuținează
în care lăsăm să cadă
din noi ceva bun
pe pământul altuia
iar dimineața
castanii au o frunză în plus
mama
e frumoasă
ca mersul pe bicicletă
într-o dimineață de primăvară
când lumea încă nu știe
dacă să înflorească sau să doarmă
a iernat doi ani
în căsuța mea mică
cu ferestre aburite de tăceri
mi-a lăsat primăvara
în conducte care curg
în fostele crăpături ale pereților
pe rafturi prăfuite
unde cărțile continuă să respire
nu
să nu plângi
îmi spune vocea ei subțire
îmbracă-te colorat
când va veni momentul
și momentul acela
se amână generos
e un înainte care se adună
ca o lumină care nu se grăbește
burnout
noii Sisifi în adidași
cu spatele presat ergonomic
își sorb cu nesaț telefonul
dimineața like-uri la ibric
sarcini citite-n zaț
la prânz noi bolovani
pe dealul de notificări
seara un emoticon
pentru cei ce dorm
apoi aceeași dimineață
rostogolită din nou
cu buricele spatelui
mult invocata lene
guru al pernelor pe canapele
masează cu un deget de somn
vise treze de corporatiste
ce se vor conectate
la o liniște
pe care s-o poată
distribui
rezveratrol
lucrează la negru
sub pielița subțire a toamnei
acolo unde soarele
devine astringent
se odihnește în afine
visează în struguri
și se trezește în om
e molecula nemuririi
cu nume de laborator
și putere de basm
ca și cum dacă ai înfuleca o vie
ai rămâne veșnic printre vii
unii cred că pot
pune dop morții
că fiecare sticlă veche
ține înăuntru o suspendare
anotimpuri păstrate sub pământ
alții cred că nemurirea
nu e să nu mori
ci să lași în ceilalți
un gust de neuitat
pentru aceștia – un pahar de vin
pentru restul = de must
să poată fermenta timpul
Dan Spătariu
Băieții din strada Pal 1
Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
în lupta cu Păduricea aruncam pietre să lovim capete
nu speram să moară cineva
erau răi noi ne apăram blocul
fiind spion m-au prins într- o zi m-au legat de un copac la bustul gol
cu bucăți de cauciuc urma să fiu biciuit
vatmanul şi-a oprit între stații tramvaiul
a alergat după ei cu înjurături și ocări
Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău
Ecce Homo!
cadre fascicule sfere mici parabole reflectorizante
pe umeri învăluiri ca o bundă
un jurnal făcut din hârtie
soră fistic mamă turbion tată lampadar
copilele nu mai sunt
planăm peste cărări abrupte
o cruce rezemată pe deal
câteva dâre de sânge mereu proaspăt din cuiele trecute prin carne
desenează o hartă care duce la ultimele 40 de zile
dezbrăcat de nori cerul își ține capul în palme
nu îi vină să creadă ce a văzut
își deschide un nasture la cămașă în dreptul pieptului
să treacă încă o dată în sus Cel promis
tăcerea își face scut din cuvinte
undeva în orient nu foarte departe
o sută șaptezeci și cinci de copii nu mai sunt
Leila de șapte ani
Raha cu părul creț râs molipsitor
Ali fiul lui Reza Zarei
Huda fiica Fatimei Azadi Pezeshki recitau împreună rugăciuni
Hanieh imita accente ceilalți râdeau
Sobhan Ahmadi fratele ei cu ochi mari a început să vorbească la patru ani
mama îl ducea zilnic un drum de trei ore la specialiști în Bandar Abbas
școala din Minab Shajareh Tayyebeh – „Pomul cel bun”
nu mai e
avea pereții pictați cu un creion imens: un măr roșu un soare zâmbitor
șoimul de metal a venit cu viteză de sunet dăruind o sută de kilograme PBXN-107
plămânii au devenit piatră tâmplele praf
dinții și pleoapele s-au amestecat cu sticla din geam
pe cei scăpați profesoara i-a ascuns în camera de rugăciune
acolo era sigur
cine va trage în Dumnezeu?
al doilea șoim de oțel a poposit cu otrava lui fierbinte și acolo
nimic nu a mai rămas decât
Rohollah lacrimi Rohollah disperare
fetița lui a ars până la inimă
ca un chibrit aprins care îți ajunge la piele și uiți să-l arunci
până fierbintele devine târziu
ținea strâns ghiozdanul la pieptul ei de cenușă
Tati vreau să fiu doctor!
Rohollah amintire
fericirea izbucnește liniștită dintr-o margaretă
pe pământ doar florile sunt bune și caii
Băieții din strada Pal 2
într- a zecea am cucerit Regina balului
pur si lucios ne-am indrăgostit
miroseam a tinerețe din flori de liliac
pe stradă golanii dintr-a doişpea m-au înconjurat
erau imenși eu o mână de om
urma să fiu batut cum știau ei erau cunoscuți
cu sete cu sânge picioare peste tot să scrie în ziar
aveam o traistă din Maramu’ împletită din lână roșie verde și albă
pe care o învârteam cvasiamenințător deasupra capului ca pe o spadă
altceva nu mi-a venit in minte și când să înceapă ploaia de pumni
a ieșit din casa veche de peste drum cel care își plimba la ora aceea câinele
Marius ce faceți ??!
s-au răsfirat ca gândacii speriați de lumină
după ani buni m-am întâlnit cu cel mai frumos
nu își amintea nimic
mi-a povestit cum rage ca o bestie când ejaculează de se îngrozesc femeile
am încercat să il învăț tao si tantra dacă venea la conferință în acea seară
târziu când a atins floarea vârstei a fost înjunghiat de una dintre ele
mi-a părut rău dar nu am ajuns la înmormântare
Va zice Domnului: «Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea».
Succese
mama pleca seară de seară la piață cu un cărucior peticit
cu avânt familial folosea un plan strategii credință
să cumpere pentru la iarnă roșii ieftine gogoșari
ce găsea
rar era un eșec
întoarsă acasă ne povestea radiind cum luase grămezile aproape pe gratis
ce a zis vânzătorul ce a zis ea
cum întorcea spatele îmbufnată ,,la cacealma”
sunt aproape stricate
bine doamnă îți dau și așa dacă iei tot eu plec acasă
îmi părea nedrept pentru țăran și pentru ea atâta efort
dar viața modestă era cotidiană
pune mai subțire unt pe felie ai grijă de haine
iar supă de chimion?
nu mai comenta
alți copii…
la masă se ruga febril cu un dramatic suspin
o priveam ca pe-o sfântă martiră
mâncarea era bună
punea mereu deoparte câte-un ban
să mergem la mare Saturn Mangalia Venus în gazdă
chiar la Cap Aurora într-un an cu bilete ieftine de sindicat
victorioasă la piață
într-o zi mi-a dat de înțeles că viața e grea
dar a învins totul până la capăt împreună cu tata
și moartea a înfruntat-o
i-a poruncit și a venit chiar în ziua când urma să plece
la casa aceea unde niciun bătrân nu vrea și nu trebuie să ajungă
la început moartea a refuzat dar s-a rugat cald ca la masă
cu trupul în suferință și tata epuizat
a intervenit Dumnezeu
Băieții din strada Pal 3
la patinoar în comunism (sau ce o fi fost acela)
într-o seară m-au înconjurat patru tipi cel din față a scos un cuțit
mi-a spus ceva înfiorator
în jur nimeni nu zicea nimic
încolțit neștiind ce să fac i-am spus că voi chema miliția
ca după vrajă s-au evaporat
altădată la patinoar am căzut pe spate și ca să nu fiu penibil
am facut un balans ca Patrick Swayze în dansul murdar
pe gheață fatal am spart occipitalul ca un pahar
curgea sangele cald din capul meu visător
dacă se mai adâncea lovitura putin rămâneam incomplet sau mort
mi-a cotrobăit sufletul prin univers două ore
întors am simtit că moartea si viața sunt lipite ca gemenii în burta mamei
revelat am început yoga după Tufoi văzând în fiecare dimineață printre case
copaci îndepărtați precum îi vezi de aproape
Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
Dixit
aveam emoții când am aflat
băieții din gașcă au chemat-o pe
Dixie renumită la dezinhibat
interesantă
cu șuvițe verzi așa mi-o amintesc
eram ultimul pe listă cel mai mic
Novissimi primi
pact făcut cu o versiune dintr-un univers paralel
ispita stătea pe vârfuri mă privea
o fierbințeală făcută din testosteron și teamă
mă apăsa mai sus de buric
dar nu am semnat în catastif unde se amanetau ușor la tinerețe suflete
să fie ceva din iubire măcar prima dată
era marți dimineață telefonul tăcea
liniște scânteind ca o ușurare
rămâneam în zborul vârstei de cristal
nu s-au înțeles între ei și am rămas virgin până a fost să fie
Cea cu Nume de Floare ochi adânci sticloși cu tinerețea urcată pe talie
precum simți palma mulându-se pe-o clepsidră din piele albă caldă fină
regina balului se dăruia limpede ca o poezie de martie
ochiului meu buzelor neliniștite
Et dixit Deus „Fiat Lux” !
după cinci ani m-a sunat cu vocea preschimbată în timp
plec în Germania nu ne mai vedem
îți mulțumesc pentru tot
…. și eu… și eu
Dominus dedit,
Dominus abstulit,
Sit nomen Domini benedictum!
Băieții din strada Pal 4
la 25 de ani mă întorceam din Germania cu o Dacia 1310 foarte faină
în Budapesta sub un viaduct care era să devină tunel
nu am cedat trecerea și prin fața mea milimetric a trecut ca un bolid un beamve
dupa care am auzit în spatele meu lângă ceafă un fâlfâit ca de aripi
mi-am amintit de Caius
când avea vârsta mea a primit un Mercedes nou nouț de la parinți
frumos puternic rapid campion la karate
a intrat totuși cu el în copac și chiar mai departe într-o lume de umbre fără frecare
Băieții din strada Pal 5
seara de la balul bobocilor ieșit pe strada Cluj
golanii se uniseră
băieții ieșiți erau pocniți sau bătuți bine
când a ajuns la mine șeful găștii l-am recunoscut de mai demult
m-a plăcut că aveam cultură generală
i-am dat mâna în semn că sunt eu
le-a zis pe el lăsati-l să treaca
hai fugi dispari!!!
Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
Băieții din strada Pal 6
nu demult
boxerul mă astepta să îmi facă oasele praf
seară de seară îl simțeam ca un câine de vânatoare dupa colț
am început să mă pregătesc pentru o luptă inegală între doi de sex bărbătesc
în cartea de Aikido scria negru pe alb și invers că lupta este între suflete
așa că l-am iubit mai mult și la maslu m-am desăvârșit în Aïkido
Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
Torje
erai mai mare decât mine aveai mâini frumoase puternice
munca te arăta prea matur
tu nu aveai acasă ce aveam eu
îmi părea rău că nici eu nu aveam mult
fumai Carpați fără filtru în fiecare pauză
Costică un oltean din acela dat dracului
juca barbut și tocmai mi-a arătat opt mii de lei câștigați peste noapte
avea dinții foarte albi mic de statură cu salopetă neagră
se lăsa simțit cunoscut părea om bun dar alunecos
amintirea e vagă
ați râs din tot sufletul sau ce era în acel loc bine adăpostit
când am deschis pompa hidraulică
uleiul a sărit cald peste tot
din păr până în pantofi simt și azi plăcerea aceea uleioasă amestecată cu surprindere
pe gene mi-a rămas auriu
A lu’ Spătaru a fost botezat!! secția știa ritualul
zvonul că ai plecat l-am auzit după armată: Torje a fost împușcat la Revoluție
din fabrică nu v-au lăsat să ieșiți ai sărit gardul
ți s- a agățat pantalonul ce semn rău nu te-ai oprit
lângă catedrală un terorist necunoscut te-a nimerit în coapsă
nu părea grav
la Spitalul de Pédiatrie nu ți-au făcut nimic
te văd cum speri ochii tăi frumoși licăreau a teamă
a mai trecut o oră ajuns la Județean fără vlagă
ați fost lăsați jos în sala aceea de așteptare sau ce o fi fost
și nu mai venea nimeni
ați plecat mulți tu nu erai de plecat nimeni nu era
dar sângele a murit încet încet
de la morga v-au luat pe cei 43 la crematoriu „Cenușa” tocmai în București
avea un randament bun de acolo și numele
a ars încet coapsă ta rănită cu tot ce era în jurul ei
un trup tânăr de fibră și oțel cu ochii calzi buze agere
„Trandafirul” a rămas numele operațiunii
cenușă strânsă cu migală aruncată în canal la Popești Leordeni
întors la stele pe un drum lung și blestemat
mă întrebi dacă a meritat?
așa și așa
pentru unii erou pentru cei mulți uitat.
Băieții din strada Pal 7
când a început revoluția (sau ce o fi fost atunci)
ai mei au adormit
îmbrăcat în fața ușii dau să ies
mă alăturam celor care urmau să moară pentru noi
dar ceva m-a oprit și parcă aud nu pleca că vei avea câte ceva de făcut
Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.









