Semnal!

 

Poezia Merge mai  departe!

Motto:

,,Odată am știut să zbor, odată,
Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte”

Adrian Popescu (din poemul Arsură, volum Umbria, 1971)

   Joi, 1 octombrie, seară de cenaclu. S-a dat startul cu felicitări și aplauze pentru Giorgiana Crăciun. Prietenii știu de ce… Să revenim. O seară de poezie, o seară plină, rotundă, ce s-a prelungit până după ora 22.00. În pofida decibelilor, (penetrând dinspre subsol, unde o formație rock își exersa repertoriul…), se poate rezuma, fără ezitări și fără concesii, că  a fost o întâlnire reușită de lucru, (cum s-ar zice…), amintind de timpurile bune ale cenaclului: o seară generoasă în poezie, în comentarii & dezbateri pertinente, la obiect. Cu observații critice, deloc convenționale, cu exemplificări pe texte, trăgând o linie, aprecierile, la adresa autorilor și a celor două grupaje de poeme propuse, au fost preponderent pozitive. Protagoniști: Ramona Labici și Dan Spătariu.

  Și-au exprimat opiniile (într-o enumerare aleatorie): Izabela Radosevici, Mihaela Farcaș, Marius Dimcea, Giorgiana Crăciun, Lorena-Gabriela Vasile, Carina Braina, Meda Vincze, Izabel Caraghiaur, Rareș Ispas, Octavian Hrițcu și Eugen B., moderatorul întâlnirii. Conform tradiției, cuvintele de final, le-au  aparținut celor doi autori, care, aducând unele explicitări textelor citite, s-au declarat… de acord cu feedbackul primit.  

   Sigur, nu trebuie omisă nici prezența cățelușei Zeea, care i-a ascultat pe toți cu multă răbdare și înțelepciune, suportând, totodată, cu stoicism, intruziunea ,,muzicală” amintită mai sus. Poate și grație Zilei Mondiale a Animalelor, ce urma să fie aniversată peste doar 3 zile. Zi de Sărbătoare a  Sfântului Francisc de Assisi, patronul spiritual al animalelor.                                                                                                                          

                                                                                                                    A consemnat Forum studențesc   

Montaj (text, poze) : E. Bunaru

Foto: Izabela Radosevici, Ramona Labici, Marius Dimcea, E.B.  

 

Joi, 22 octombrie, vor citi poezie: 

Carina Braina și Lorena-Gabriela Vasile 

Moderator : Eugen Bunaru

 




Ramona Labici

în alb

adidași albi ca iaurtul
împânzesc orașul
în cazeină de pași
ca și cum dimineața
s-ar fi îmbrăcat în mireasă 
și ar merge singură 
printre claxoane
o gălăgie elastică
se întinde între semafoare 

unde roșul oprește

un gând monocrom
orașul se lasă purtat
cu talpa ochiului

 

albul se vrea japonez
în noaptea care se lasă peste oraș
ca o coroană de flori

când mergi fără adidași 
pe un drum nou
ce seamănă a întoarcere

 

 

energetică

decojesc zile secetoase
între un drum la Lidl
și norii care nu trăiesc
la televizor Cernavodă
închis pentru revizie
prezentatoarea te privește
cu ochi de uraniu
cuvintele îi curg
ca un duș prea fierbinte
pentru umerii încăperii
în bloc liftul merge
fără să ajungă undeva
apoi blackout
orașul își pierde vocea
țevile bolborosesc
ape fără curgere
plămânul își ia o pauză 

totul stă pe loc

doar câțiva cai
desigur verzi
galopează prin pereți
ca niște copii
care nu se tem
de întuneric


pe șezlong

sunt acasă

pe șezlongul din curte
și mi-e dor de mare
de lumina care sare
pe umeri
pe gânduri 
ce nu vor fi postate 
pe insta 
sunt acasă

vântul îmi desface părul

ca pe un story
iau forma unui castel de nisip

de unică folosință
soarele mă ține în palmă 
mă descalță de orice atașament 
ce m-a strâns vreodată 
pe șezlong
învăț să fiu nemișcată
ca și cum aștept ceva
ce vine doar în valuri
inspirația
o strigare lichidă
către un țărm unde nisipul
devine transcendență 


sunt acasă și mi-e dor
de cea care aș fi la mare

castanii

în acele toamne
castanii țineau
pământul pe ramuri
o liniște subțire
ne tăia aroganța
și vorbeam mai puțin
totul părea simplu
dulcele nu cerea nimic
nici măcar o linguriță
care să-l măsoare
apoi au venit doctorii
au privit și au spus
castanii sunt bolnavi
de atunci mi-e foame
de zile în care
nu se anunță nimic grav
și totuși pe dedesubt
pământul își face treaba:
își pune răbdarea în castane
deși tot mai puține 
ca și cum toamna
e felul lor
de a aduce zile bune
cu coajă lucioasă 
în care nu dispare
ce se împuținează
în care lăsăm să cadă
din noi ceva bun
pe pământul altuia
iar dimineața
castanii au o frunză în plus


mama

e frumoasă
ca mersul pe bicicletă
într-o dimineață de primăvară 
când lumea încă nu știe
dacă să înflorească sau să doarmă
a iernat doi ani
în căsuța mea mică
cu ferestre aburite de tăceri
mi-a lăsat primăvara
în conducte care curg 
în fostele crăpături ale pereților 
pe rafturi prăfuite
unde cărțile continuă să respire
nu 
să nu plângi
îmi spune vocea ei subțire
îmbracă-te colorat
când va veni momentul

 

și momentul acela
se amână generos
e un înainte care se adună 
ca o lumină care nu se grăbește


burnout

noii Sisifi în adidași
cu spatele presat ergonomic
își sorb cu nesaț telefonul
dimineața like-uri la ibric
sarcini citite-n zaț
la prânz noi bolovani
pe dealul de notificări
seara un emoticon
pentru cei ce dorm
apoi aceeași dimineață
rostogolită din nou

cu buricele spatelui


mult invocata lene
guru al pernelor pe canapele
masează cu un deget de somn
vise treze de corporatiste
ce se vor conectate

la o liniște 

pe care s-o poată 

distribui

 

 

rezveratrol

 

 

lucrează la negru

sub pielița subțire a toamnei

acolo unde soarele

devine astringent

se odihnește în afine

visează în struguri 

și se trezește în om

e molecula nemuririi

cu nume de laborator

și putere de basm

ca și cum dacă ai înfuleca o vie

ai rămâne veșnic printre vii

 

 

unii cred că pot

pune dop morții

că fiecare sticlă veche

ține înăuntru o suspendare

anotimpuri păstrate sub pământ 

alții cred că nemurirea

nu e să nu mori

ci să lași în ceilalți 

un gust de neuitat

pentru aceștia – un pahar de vin

 

 

pentru restul = de must

să poată fermenta timpul

 

 

 

Dan Spătariu

 

Băieții din strada Pal 1

Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.

în lupta cu Păduricea aruncam pietre să lovim capete  

nu speram să moară cineva 

erau răi noi ne apăram blocul

fiind spion m-au prins într- o zi m-au legat de un copac la bustul gol

cu  bucăți  de cauciuc urma să fiu biciuit

vatmanul  şi-a oprit între stații tramvaiul

a alergat după ei cu înjurături și ocări 

Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău

 

Ecce Homo!

 cadre fascicule sfere mici parabole reflectorizante

pe umeri  învăluiri ca o bundă

un jurnal făcut din hârtie

soră fistic mamă turbion tată lampadar

copilele nu mai sunt

 

planăm peste cărări abrupte

o cruce rezemată pe deal

câteva dâre de sânge mereu proaspăt din cuiele trecute prin carne

desenează o hartă care duce la ultimele 40 de zile

 

dezbrăcat de nori cerul își ține capul în palme

nu îi  vină să creadă ce a văzut

își deschide un nasture la cămașă în dreptul pieptului

să treacă încă o dată în sus Cel promis

 

tăcerea își face scut din cuvinte

undeva în orient nu foarte departe

o sută șaptezeci și cinci de copii nu mai sunt

 

Leila de șapte ani

Raha cu părul creț râs molipsitor

Ali fiul lui Reza Zarei

Huda fiica Fatimei Azadi Pezeshki recitau împreună rugăciuni

Hanieh imita accente ceilalți râdeau

Sobhan Ahmadi fratele ei cu ochi mari a început să vorbească la patru ani

mama îl ducea zilnic un drum de trei ore la specialiști în Bandar Abbas

 

 școala din Minab Shajareh Tayyebeh – „Pomul cel bun”

nu mai e

avea pereții pictați cu un creion imens: un măr roșu un soare zâmbitor

 

șoimul de metal a venit cu viteză de sunet dăruind o sută de kilograme PBXN-107

plămânii au devenit piatră tâmplele praf

dinții și pleoapele s-au amestecat cu sticla din geam

 

pe cei scăpați profesoara i-a ascuns în camera de rugăciune

acolo era sigur

cine va trage în Dumnezeu?

 

al doilea șoim de oțel a poposit cu otrava lui fierbinte și acolo

nimic nu a mai rămas decât

Rohollah lacrimi Rohollah disperare

 

fetița lui a ars până la inimă

ca un chibrit aprins care îți ajunge la piele și uiți să-l arunci

până fierbintele devine târziu

ținea strâns ghiozdanul la pieptul ei de cenușă

Tati vreau să fiu doctor!

Rohollah amintire

 

fericirea izbucnește liniștită dintr-o margaretă

pe pământ doar florile sunt bune și caii

 

Băieții din strada Pal 2

într- a zecea am cucerit Regina balului  

pur si lucios ne-am indrăgostit

miroseam a tinerețe din flori de liliac

pe stradă  golanii dintr-a  doişpea m-au înconjurat

erau imenși eu o mână de om

urma să fiu batut cum știau ei erau cunoscuți

cu sete cu sânge picioare peste tot să scrie în ziar

aveam o traistă din Maramu’ împletită din lână roșie verde și albă 

pe care o învârteam cvasiamenințător deasupra capului ca pe o spadă 

altceva nu mi-a venit in minte și când să înceapă ploaia de pumni

a ieșit din casa  veche de peste drum cel  care își plimba la ora aceea câinele

Marius ce faceți ??!  

s-au răsfirat ca gândacii speriați de lumină 

după ani buni m-am întâlnit cu cel mai frumos 

nu își amintea nimic

mi-a povestit cum rage ca o bestie când ejaculează de se îngrozesc femeile

am încercat să il învăț tao si tantra  dacă venea la conferință în acea seară

târziu când a atins floarea vârstei a fost înjunghiat de una dintre ele

mi-a părut rău dar nu am ajuns la înmormântare 

Va zice Domnului: «Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea».

 

 Succese

 mama pleca seară de seară la piață cu un cărucior peticit

cu avânt familial folosea un plan strategii credință

să cumpere pentru la iarnă roșii ieftine gogoșari

ce găsea

 

rar era un eșec

 

întoarsă acasă ne povestea radiind cum luase grămezile aproape pe gratis

ce a zis vânzătorul ce a zis ea

cum întorcea spatele îmbufnată ,,la cacealma”

sunt aproape stricate

bine doamnă îți dau și așa dacă iei tot eu plec acasă

 

îmi părea nedrept pentru țăran și pentru ea atâta efort

dar viața modestă era cotidiană

pune mai subțire unt pe felie  ai grijă de haine

 

iar supă de chimion?

nu mai comenta

alți copii…

 

la masă se ruga febril cu un dramatic suspin

o priveam ca pe-o sfântă martiră

mâncarea era bună

 

punea mereu deoparte câte-un ban

să mergem la mare Saturn Mangalia Venus în gazdă

chiar la Cap Aurora într-un an cu bilete ieftine de sindicat

 

victorioasă la piață

într-o zi mi-a dat de înțeles că viața e grea

dar a învins totul până la capăt împreună cu tata

 

și moartea a înfruntat-o

i-a poruncit și a venit chiar în ziua când urma să plece

la casa aceea unde niciun bătrân nu vrea și nu trebuie să ajungă

 

la început moartea a refuzat dar s-a rugat cald ca la masă

cu trupul în suferință și tata epuizat

a intervenit Dumnezeu

 

Băieții din strada Pal 3

la patinoar în comunism (sau ce o fi fost acela)

într-o seară m-au înconjurat patru tipi cel din față a scos un cuțit 

mi-a spus ceva înfiorator 

în jur nimeni nu zicea nimic

încolțit neștiind ce să fac i-am spus că voi chema miliția  

ca după vrajă s-au evaporat

altădată la patinoar am căzut pe spate și ca să nu fiu penibil 

am facut un balans ca Patrick Swayze în dansul murdar

pe gheață fatal am spart occipitalul ca un pahar

curgea sangele cald din capul meu visător

dacă  se mai adâncea lovitura putin  rămâneam incomplet sau mort

mi-a cotrobăit  sufletul prin univers două ore

întors am simtit că moartea si viața sunt  lipite ca gemenii în burta mamei

revelat am început yoga după Tufoi văzând în fiecare dimineață printre case

copaci îndepărtați precum îi vezi de aproape 

 

Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.

 

Dixit

aveam emoții când am aflat

băieții din gașcă au chemat-o pe 

Dixie renumită la dezinhibat

interesantă 

cu șuvițe verzi așa mi-o amintesc

eram ultimul pe listă cel mai mic

Novissimi primi

 

pact făcut cu o versiune dintr-un univers paralel

ispita stătea pe vârfuri mă privea

o fierbințeală făcută din testosteron și teamă 

mă apăsa mai sus de buric

dar nu am semnat în catastif unde se amanetau ușor la tinerețe suflete

să fie ceva din iubire măcar prima dată

 

era marți dimineață telefonul tăcea 

liniște scânteind ca o ușurare

rămâneam în zborul vârstei de cristal

nu s-au înțeles între ei  și am rămas virgin până a fost să fie

 

Cea cu Nume de Floare ochi adânci sticloși cu tinerețea urcată pe talie

precum simți palma mulându-se pe-o clepsidră  din piele albă caldă fină

regina balului se dăruia  limpede ca o poezie de martie

ochiului meu buzelor neliniștite

Et dixit Deus „Fiat Lux” !

 

după cinci ani m-a sunat cu vocea preschimbată în timp

plec în Germania nu ne mai vedem

îți mulțumesc pentru tot

…. și eu… și eu

 

Dominus dedit, 

Dominus abstulit,

Sit nomen Domini benedictum!

 

Băieții din strada Pal 4

 

la 25 de ani mă întorceam din Germania cu o Dacia 1310  foarte faină 

în Budapesta sub un viaduct care era să devină tunel

nu am cedat trecerea și prin fața mea milimetric a trecut ca un bolid un beamve 

dupa care am auzit în spatele meu lângă ceafă un fâlfâit ca de aripi

mi-am amintit de Caius

când avea vârsta mea a primit un Mercedes nou nouț de la parinți

frumos puternic rapid campion la karate

a intrat totuși cu el în copac și chiar mai departe într-o lume de umbre fără frecare

 

Băieții din strada Pal 5

 

seara de la balul bobocilor ieșit  pe strada Cluj

golanii se uniseră 

băieții ieșiți erau pocniți sau bătuți bine

când a ajuns la mine șeful găștii l-am recunoscut de mai demult 

m-a plăcut că aveam cultură generală

i-am dat mâna în semn că sunt eu

le-a zis pe el lăsati-l să treaca   

hai fugi dispari!!!

 Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,

De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.

 

Băieții din strada Pal 6

 

nu demult

boxerul mă astepta să îmi facă oasele praf 

seară de seară îl simțeam ca un câine de vânatoare dupa colț 

am început să mă pregătesc pentru o luptă inegală între doi de sex bărbătesc 

în cartea de Aikido scria negru pe alb și invers că lupta este între suflete

așa că l-am iubit mai mult și la maslu m-am desăvârșit  în Aïkido

Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.

 

Torje

 

erai mai mare decât mine aveai mâini frumoase puternice

munca te arăta prea matur 

tu nu aveai acasă ce aveam eu

îmi părea rău că nici eu nu aveam mult

fumai Carpați fără filtru în fiecare pauză

Costică un oltean din acela dat dracului

juca barbut și tocmai mi-a arătat opt mii de lei câștigați peste noapte

avea dinții foarte albi mic de statură cu salopetă neagră 

se lăsa simțit cunoscut  părea om bun dar alunecos

amintirea e vagă

ați râs  din tot sufletul sau ce era în acel loc bine adăpostit 

când am deschis pompa hidraulică

uleiul a sărit cald peste tot 

din păr până în pantofi simt și azi plăcerea aceea uleioasă amestecată cu surprindere

pe gene mi-a rămas auriu 

A lu’ Spătaru a fost botezat!!  secția știa ritualul

zvonul că ai plecat l-am auzit după armată: Torje a fost împușcat la Revoluție

din fabrică nu v-au lăsat să ieșiți ai sărit gardul 

ți s- a agățat pantalonul ce semn rău nu te-ai oprit

lângă catedrală un terorist necunoscut  te-a nimerit în coapsă

nu părea grav 

la Spitalul de Pédiatrie nu ți-au făcut nimic

te văd cum speri ochii tăi frumoși licăreau a teamă

a mai trecut o oră  ajuns la Județean fără vlagă 

ați fost lăsați jos în sala aceea de așteptare sau ce o fi fost

și nu mai venea nimeni

ați plecat mulți tu nu erai de plecat nimeni nu era

dar sângele a murit încet încet

de la morga v-au luat pe cei 43 la crematoriu „Cenușa” tocmai în București

avea un randament bun de acolo și numele

a ars încet coapsă ta rănită cu tot ce era în jurul ei

un trup tânăr de fibră și oțel cu ochii calzi buze agere 

„Trandafirul” a rămas numele operațiunii 

cenușă strânsă cu migală aruncată în canal la Popești Leordeni

întors la stele pe un drum lung și blestemat

mă întrebi dacă a meritat? 

așa și așa 

pentru unii erou pentru cei mulți uitat.

 

Băieții din strada Pal 7

 

când  a început revoluția (sau ce o fi fost atunci) 

ai mei au adormit

îmbrăcat în fața ușii dau să ies  

mă alăturam celor care urmau să moară pentru noi

dar ceva m-a oprit și parcă aud nu pleca că vei avea câte ceva de făcut 

 

Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

 

0 comments
2 likes
Prev post: Semnal!Next post: Semnal!

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cenaclul Pavel Dan
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.