(lemn ars de soare, serife galbene
oranj; în umbră-mi râde frunza cazută
ca o rană pe creştet şi gura mea-i
o vafă sau două să mai poarte)
…
Îmi plâng pe umbră copaci cu ciulini
crescuţi pe vârfuri: coroanele-s de acru
lemn, un soare cu serife îi ţine de-un
capăt- negre cuiburi s-or mai zari doar
spre seară, la tulpina neoanelor portocalii
când s-or aprinde.
Frunzele nu mi-au lăsat buza s-alerge
în căutarea vafelor de îngheţată, încă o
clipă-i tăcută, veche ca un ocean ce
picură albastre valuri pe ţărm şi albi
delfini prin recifuri- în umbră-mi plâng
maluri, copacii cu ciulini crescuţi
pe vârfuri.