Undiţele

Cu ce-ai fi schimbat câmpul (?) fereastra mea
se subţiază şi linii s-au prins în ea aşteptând acul.
Hum in, do not take my prison for a good nice
place- as i learnt, you were free and now it is all
to lean about, damned are my eyes to see this
happen. Şi în fond, ce apă să curgă mai bună

– mai calde ierni în colţul geamului aşteptând pluta
să mişte la copcă- mulinetele strâmbe să le
strângă pe toate; şi umbra ce o lasă pe pământ,
cu ce ai fi schimbat spuma ce dă în ea miezul
putrezit al frunzelor?

Hum in- măgarii s-au coborât pe văi şi căruţa
mea încetineşte- cojile din care strâng roţile răgaz
sunt marea ce-a stat odată în ocna aceasta de sare
– oasele ştiu cum să agheţe în ea, în tot ce a rămas
şi ochiul a părăsit neputincios strângând din gene.
Hum in- n-o să dau înapoi, n-o să opresc, n-o să
pun biciul în frâu ori gura în palmă- vin în urma
ta şi faţa mi se subţiază de praful ce-l dau copitele
tale şi zada bătrână smulsă din rădăcini
[din vârful ei ne vom uita la dealuri şi marginea
lunii o s-o scrutăm cu undiţele noastre.]