De 8 MARTIE 2026 –
La Mulți Ani Minunați tuturor Doamnelor și Domnișoarelor !
Poezia Merge Mai Departe !
Florilegiu liric feminin Cenaclul ,,Pavel Dan”
Giorgiana Crăciun
picnic nocturn cu mama pe bancă
telefoane la soră-sa, plânge
telefoane la adăpost, linie ocupată
fetele ei beau ceai de tonomat
roz, ca râmele prinse vara
ținute captive în cutii de chibrituri
pentru dimineți la pescuit
apelează din nou…
„vă rugăm așteptați
linie ocupată
veți fi preluată în cel mai scurt timp”
-De o ambulanță, în pana mea!
fetele înfulecă niște cartofi reci și uleioși
pun mâinile pe părul păpușii
îl aranjează meticulos
cu grijă și grăsime
egalitate din naștere
pentru
bărbați
copaci
pisici
trotuare
creioane cerate
și femei
VALI BOTEZATU
PRIETENEI MELE DIN M81, Marianei Gunţă
încă mă rostogolesc peste oameni
noaptea, străzile par desenate
cu pasta neagră a pixului
pagini violet, Neuromantul
ține ziua pe loc în circuite obosite
orașele-surogat au câmpuri de luptă
pe ecran plat
ți-ar fi plăcut să crezi că realitatea
e doar o linie de cod care poate fi spartă
dar nu schimbi lumea cu un poem
nu faci liniște cu un click
nu păstrezi pe cineva
doar pentru că ți-l amintești
uneori când privesc sus
mă privești înapoi
prin ochelarii steampunk
CARINA BRAINA
***
Și dacă viața
E un defect fabricat?
Radiațiile ne-au schimbat –
Nu mai știm
Ce să credem
Într-o lume a altuia.
Descoperim specii diferite.
De noi de ce ne este frică?
Să pornim, din când în când,
În căutarea noastră —
Fără să stricăm surpriza.
Fă-mi o poză
Să vedem câte recunoști.
ANASTASIA COSTE
De ce să tăcem?
Când gloanțele fac estetica fațadei
Și 30 de ani mai târziu se reface și se uită tot
Reiau liniștea acoperișurilor
Urmărite pe geam
În primul an de facultate
Când am simțit că am să mor
Pentru acest oraș la fel ca tinerii
Prinși între marmură și cer
Miroase pe străzi a crimă și a crispy strips
Și simt un fior când trec pe lângă abatorul
Cu ziduri vișinii în plină zi
Sângele s-a impregnat în cărămidă
Își extinde venele sub beton
Dar uite ce soare e afară
DELIA COSTEA
Sub talpa papucului e soare
Am trecut azi pe lângă spitalul de copii
La geam un băiețel privea
Poate în gol
M-am ascuns oricum după picurii de ploaie să nu mă găsească
Nepregătită
Silueta sa mi-a rămas prinsă în maxilar, miercuri și sâmbătă și marțea de lună trecută
Nu l-am văzut atunci pe el
Nu am văzut nici spitalul, nici mama plângând în curte
Nici pe cealaltă mamă care grăbită voia să traverseze infinitul
Pe la trecerea de pietoni pe care stau eu în coloană
Nimeni în curtea spitalului de copii
Numele fosforescent din leduri stă suspendat între două realități neamintite
Atât este acolo.
În curte la Louise Țurcanu
MIRUNA COTARCEA
Wonderland
,,Modernizează-te” mi-au spus
Renunță la muzica ta de somnoroși
Și învață să te dezintegrezi pe rețele sociale
Unde promitem că te poți ascunde în spatele unei măști
Și noi o facem.
,,Modernizează-te” mi-au spus
Îți vei face monturi din cauza tocurilor înalte
Fă-ți unghiile lungi și arată-ți miezul stomacului
Să răcești la ovare în schimbul unei abordabilități sigure
,,Modernizează-te” mi-au spus
Dacă primești flori, e lipsă de efort
un ceas să-ți reamintească de timpul
care te calcă în picioare
ar fi perfect.
,,Adaptează-te” mi au țipat în ureche
Și mi au vândut leacuri pentru a-mi mutila sufletul
minciuni camuflate în bandaje
bandaje nemaipomenit de scumpe.
GIORGIANA CRĂCIUN
Coabitare
vă spun buona mattina din blocul gri
susținut de săli de jocuri
și case de schimb valutar,
piese de rezistență în zile nenorocite
intrări cu baloane
sărbătorind
disperarea oamenilor care intră
și a morților care ies
urci treptele-beton spre coridoare bifurcate
uși improvizate dau în bucătării-hol
butelii la +35 de grade, oameni în cuptor
camere păzite de perdele și găleți
aerul condiționat de la 5
o să cadă pe bărbatul de la 2
vecinii scapă de tine
după ce prăjești pește
și te scalzi în baie de soare
în bloc e viață
copii care mănâncă problemele părinților
pisici urcate pe frigidere
miros de fum
de la plăci de păr
și prelungitoare vopsite
e atât de cald
începi să te sufoci
MIHAELA FARCAȘ
Monolit
refuz să mă-ncred în abandonații
care au inventat violența și limbajul
închiși în cușca lor de beton armat
în timp ce deasupra capetelor noastre
planează războiul nuclear
ca un nor de uraniu.
pădurile ard în cuptorul sudului
& reciful se îneacă în propriul calciu.
am stopat delirul de siguranță,
toți pleacă, nimeni nu revine.
prin licheni nu mai circulă lumina-
paralizăm biomecanic-
în copilărie îmi număram bătăile inimii
RAMONA LABICI
6-7
și fericirea avea copii
deja preșcolari
îi învăța literele
cu care să se învelească seara
când se stingeau nuvelele
iar ei cu ochi strălucitori
le mutau în pereți
să le țină de șase-șapte
cum au văzut pe insta
că fac cei ce vor să iasă
din realitatea părinților
IZABELA RADOSEVICI
Eu sunt cel ce nu face nimic în timp ce lumea se sfârșește
o petală a soarelui desprinsă
vântul între siturile sfărâmate
umbrele focului, simetrice, fluide
ai fost aici
când petala în căderea ei
era doar aripa unui fluture
nuanță fragmentată pe albul ochiului
răsunător, imens
ai fost tot
sub observarea mea
într-o zi le voi desena
multitudinile, unghiurile,
liniile tăioase ce s-au dovedit a fi cercul vieții
cu sângele am făcut într-adevăr
un labirint
atâtea case, străzi, oameni, bucurii,
atâta inevitabilitate și uitare
odihnește-te puțin în iarba moale
înainte să te trimit înapoi
