prima proza de la Cris

AGRAFE DE PĂR & PARAGRAFE

1.Nu trăim într-un vacuum, nu-i aşa? Totul generează mizerie, corpurile transpiră iar mizeria se strecoară prin crăpături şi se recompune în colţuri chiar şi în frigider va intra praful iar hainele noastre îmbibate de noi înşine vor sta boţite şi triste din vina aţelor nepotrivite şi intrusive ce le-au pătruns în fire şi le modifică textura, vor sta pe aceleaşi patru maro şi banale picioare de scaun şi nici nu le vom mai recunoaşte ca ale noastre.

2.Iar între poveştiile noastre s-au instalat deja două staţii de tramvai, biletele au fost compostate de la prima ceartă de acum o lună, orare diferite de deplasare. Şi în comunicarea noastră a crescut o scorbură în care fiarele sintaxei se ascund şi-şi ling rănile acestei legături eşuate şi vor hiberna în ea duhnind lejer toate cuvintele latente ori patente pe care nu le-am folosit iar acum

nu mai au nici un rost.

3.De multe ori mâinile mele îmi par a fi a unei alte fete ce şi le ţine pe genunchi fiindcă dunga buzunarelor e tăioasă sau poate că fata aceasta are cartea în rucsac şi nu mai vrea să îsi deranjeze colegul de compartiment care a adormit, ridincându-se să ia rucsacul … câteodata replicile celorlalţi îmi par dintr-un alt sezon, cu sonoritatea inexpresivă a reproducerilor din vocabularul lui „aşa se zice sau se cade” pe care de altfel fiecare îl avem la îndemână ca pe un Orbit să ne împrospătăm relaţiile.

4.Agrafele nu îmbătrânesc. Nu se schimbă, nu de demodează, nu îşi pierd culoarea neagră, se pot doar rătăci. Agrafele de păr stau cuminţi, agrafele de păr nu spun că textura părului nu e fină suficient, nu le deranjează dacă e ros sau e filat, dacă şi-a trecut cineva cu drag mâna prin el la fel cum ar fi aranjat în tăcere umilă vreo cameristă cuta unei perdele de voal fin, agrafele de păr nu ocupă mult spaţiu, se acomodează etajerei de baie şi buzunarului jeans-ilor. Nu salvează vieţi şi se poate trăi fără ele. Agrafele nu au dureri de inimă, nu le înţeapă la inimă când nu se aşteaptă şi nu le slăbesc articulaţiile, agrafele pot doar rugini (dar cine le uită pe ele în apă?).

Toţi ar trebui să aibă agrafe fiindcă probabil au multe întrebuinţări, să desfacă yale închise, să rămână la fostul iubit iar el să le arunce la gunoi amintindu-şi cum s-a împuns în ele prin patul primelor încercări, să şi-o ţină o mamă şomeră între dinţi în timp ce-şi face cocul şi evită să-i răspundă băiatului cât va mai aştepta după crampoane noi…

Între timp întreaga tristeţei a unei zile gri cu schimbări mici cărora nu ştii cum să le faci faţă cum ar fi stricarea telefonului şi dospirea constantă de aluat a unei temeri (şi nu avem cuptoare să prăjim această pâine să ne-o integrăm caloric şi să o resorbim în celulele din care a pornit) întreaga tristeţe ce e şi mai stranie prin nepăsarea depărtată a oamenilor frumoşi văzuţi din tramvai cu care nu te vei intersecta, cu viitorul tău incert ca şi termenul de expirare al drojdiei, întreaga tristeţe a faptului că totul curge pe lângă tine ca multe multe şuviţe aurii, castanii ori cafenii pe care agrafele nu le pot fixa

5. În partea stângă văd o porţiune îngheţată din şoldul unei fete, ca o păpuşă înaltă de cauciuc portocaliu înţepată de multe ori cu un ac de gămălie. O ameţeală şi un mare rău de parcă dimineaţă m-am urcat pe un vas şi această mare a zilei de miercuri mă clatină intern cu ape îmbibate de petrol, arterele mele de alcool. De parcă tractul digestiv ar fi perpendicular pe osia timpului meu, de la al doilea pahar de vin că am început să mă trăiesc altfel, de la mijloc în sus. Picioarele stăteau acolo nemişcate, ca jumătate de fotografie ruptă şi nu mi pot imagina ce fel de privire aveam.

6.Schimbare bruscă de temperatură azi, vânt şi ploaie, o gaură în umbrela verde. Unde sunt acei “Shiny happy people” dintr-un videoclip vechi şi difuzat rar? Mi se pare că sunt incogruentă cu mine, fragmentele mele nu se completează şi nu se unesc perfect, de dimineaţă tot îmi răcesc expresia de la o cutie poştală la alta şi de la o treaptă la alta, acum am potolit o foame nebună şi Mihnea mă întreabă de ce nu beau ceaiul cu lapte, cred că aş putea fi convinsă să îl beau dacă ar fi mai mult de o persoană în această garsonieră destul de prăfuită de fragmentele mele, literatura şi mobila au tot atâtea sertare, sper să găsesc coerenţa şi sensul ca pe o hartă perfectă la scară redusă a unor largi geografii şi căutări inutile.